Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul dintr-însa! (Regele Ferdinand)

Mulţi dintre cei care au acţionat asupra noastră (învăţătorii, institutorii, profesorii) îi încorporăm spiritual, ca un patrimoniu imaterial, şi îi purtăm, conştient sau inconştient, cu noi.

Iată de ce, profesiunea didactică este una dintre cele mai importante din societate, iar cei care i se dedică sunt, deopotrivă, învăţători, îndrumători, sfătuitori, magiştrii, „maeştrii de oameni”, formatori de spirite şi conştiinţe, experimentatori, inovatori şi cercetători în domeniile didacticii, artişti ai cuvântului şi modelării umane.

Mă gândesc, întotdeauna, la şcoală ca la un uriaş atelier de bijutier, în care personalităţile în formare ale elevilor, adevărate diamante native, sunt modelate şi şlefuite cu ştiinţă, artă, grijă şi perseverenţă, transformându-se în personalităţi cristalizate, care gândesc şi acţionează critic, precum nişte nestemate multifaţetate, care reflectă simfonic spectrele coloristice ale naturii şi societăţii/culturii.